Cărţile 1 şi 2 Împăraţi încep cu construirea Templului lui Solomon şi se încheie cu dărâmarea lui. Bucuria coborârii slavei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său este spulberată de destinul tragic al lui Israel. Imediat după moartea lui Solomon, ţara se divide în Regatul de Nord, cu capitala la Samaria, cuprinzând zece din seminţiile lui Israel, şi Regatul de Sud, având capitala la Ieruslaim şi cuprinzând celelalte două seminţii: Iuda şi Beniamin. Perioada regatului divizat se termină, pentru cei din nord, cu robia asiriană (722 î.Hr.), iar pentru cei din sud, cu robia babiloniană (586 î.Hr.).
Deşi istoria celor două împărăţii se împleteşte cu intervenţiile lui Dumnezeu prin profeţii Săi, în încercarea de a opri decăderea şi de a-Şi rechema poporul în relaţia Legământului, nesocotirea sistematică a Legii, a Templului şi a trimişilor Lui, a semnat destinul lui Israel şi Iuda.
Mesajul cărţii subliniază faptul că Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. El are o îndelungă răbdare şi aşteaptă întoarcerea celui rău de la calea lui stricată, Dar pe de altă parte, îndelunga Sa răbdare nu reprezintă o veşnică răbdare. Dacă răzvrătirile nu contenesc şi paharul nelegiuirilor se umple, atunci mânia lui Dumnezeu se revarsă chiar şi împotriva poporului Său ales.
