Cartea Genesa ne poartă spre zorile istoriei omenirii, dezvăluindu-ne rădăcinile adevărurilor cardinale care marchează relaţia omului cu Dumnezeu: Creaţie, Cădere, Răscumpărare. Creaţia ne-a adus în existenţă cu toate visele şi cu tot potenţialul de bine care există în noi. „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune” (Gen. 1:31, s.n.). Dar imediat pe paginile următoare, suntem confruntaţi cu realitatea dură a Căderii omului în păcat, realitate care-l marchează în mod decisiv nu numai pe el, ci şi întreaga Creaţie.
În urma Căderii, lumina şi bucuria pe care omul le purta pe faţă şi în suflet au trebuit să lase loc fricii şi ruşinii. Universul material s-a încărcat cu blestem. Iar relaţia dintre om şi Dumnezeu s-a frânt, Acesta fiind obligat să-l izgonească pe om din prezenţa Sa. În următorii două mii de ani, implicaţiile Căderii se amplifică şi prăvălesc omenirea în catastrofa Potopului. Dar tocmai în întunecimea acestei catastrofe începe să prindă contur promisiunea de Răscumpărare pe care Dumnezeu o rostise în Grădină, imediat după Cădere: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul" (Gen. 3:15).
Arca şi istoria lui Noe stau mărturie atât dreptăţii, cât şi îndurării lui Dumnezeu. Din cele opt suflete ieşite din apele Potopului, omenirea şi istoria ei renasc, marcate în mod decisiv atât de însemnele păcatului, cât şi de hotărârea lui Dumnezeu de a-l răscumpăra pe om, hotărâre materializată în chemarea lui Avram şi în promisiunea unei binecuvântări pe care Dumnezeu avea de gând s-o aducă prin Sămânţa lui peste toate familiile pământului.
Aşadar, înţelegerea oricărei realităţi legate de om şi de istoria lui trebuie să ia în considerare toate cele trei perspective – Creaţia, Căderea şi Răscumpărarea –, fără de care istoriei omenirii îi lipsesc rădăcinile.
