Prin conceptul facerii unui nume, în Scriptură se țese o complexă tapiserie teologică. Genesa ne atrage atenția asupra a două moduri de a ne face un „nume” sau de a ne împlini nevoia de semnificație, în timp ce Apocalipsa ne atenționează asupra faptului că „numele” pe care îl primim pe frunte sau pe mână ne va hotărî destinul veșnic. De-a lungul istoriei interpretării Apocalipsei, numele tainic al fiarei sau numărul numelui ei, scris pe frunte sau pe mâna dreaptă a celor care i se închină, a dat naștere la o mulțime de speculații. În volumul de față, vom arăta că ceea ce face Ioan, cu atât mai mult cu cât, în scrierea lui, folosește ca reper Vechiul Testament, în general, și Genesa, în special, este să zugrăvească împlinirea escatologică a unor concepte apărute deja în zorii istoriei omenirii, rădăcinile acestor concepte teologice complexe fiind de căutat și de găsit în cartea Genesa. Vom înțelege, astfel, că numele fiarei sau numărul numelui ei nu are legătură cu implantarea unui „cip”, cu folosirea unui „cod de bare”, a unui „pașaport biometric”, a unui „pașaport verde” sau cu vreun alt semn exterior, ci cu compromisul care ne-ar putea corupe gândirea și trăirea de zi cu zi. „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus” (Apoc. 14:12). Prin urmare, primim semnul fiarei sau numărul numelui ei atunci când nu păzim poruncile lui Dumnezeu și credința în Isus Hristos. Ca lui Avraam odinioară, El Shaddai ne cere și nouă, astăzi: „Umblă înaintea Mea și fii fără prihană” (Gen. 17:1), „căci Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Gen. 15:1).
