Evangheliile vorbesc despre faptul că planeta noastră a fost vizitată de Dumnezeu, dar nu într-un mod mistic, ci prin Întrupatul Său Fiu. Pruncul zămislit în pântecele sfintei feciaore era Însuși „Fiul Celui Prea Înalt”. Pentru a focaliza atenția noastră pe identitatea și pe lucrarea Celui venit din slavă, Luca își structurează Evanghelia în jurul Venirii şi Plecării lui Hristos sau a Întrupării şi Înălţării lui la cer. Evanghelistul mai subliniază faptul că plecarea Domnului Isus, este marcată de momentul în care El Şi-a îndreptat faţa hotărât ca să meargă la Ierusalim (Luca 9:51), ca şi cum acolo s-ar fi aflat „rampa de lansare” pentru întoarcerea la Tatăl. Dar putea oare Hristos să se întoarcă la Tatăl fără să fi împlinit mandatul care i-a fost încredințat și anume acela de a așeza pe pământ o Împărție veșnică? Așa se face că, înainte de întaorcere la Tatăl, acolo, la Ierusalim, El a desăvârşit lucrarea mântuirii noastre, purtând păcatele noastre pe lemn şi pecetluind neprihănirea şi mântuirea noastră prin învierea Sa din morţi. Iar pentru a ne bucura de desăvârșita lucrare a întrupatului Fiu al alui Dumnezeu, Luca a așezat în șid, unele după altele, adevărurile legatte de identitatea și lucrarea Aceluia care a venit să ne ofere mântuirea și să facă din noi cetățeni ai Împărăției Lui veșnice.
